sâmbătă, 15 august 2015

Rămâi cu mine de Jennifer L. Armentrout


 Din august la Editura Epica cartea a treia din seria Te aştept.

"Unele cicatrici nu sunt vizibile cu ochiul liber.
Până la vârsta de 21 de ani, Calla n-a avut parte de multe lucruri. N-a fost sărutată niciodată, n-a văzut niciodată oceanul, n-a ajuns niciodată într-un parc de distracții. În schimb, în timp ce creștea, a fost martora anumitor lucruri pe care un copil n-ar trebui să le vadă. Încă poartă urmele fizice și sufletești ale traiului împreună cu o mamă dependentă de alcool și de droguri, pe nume Mona. Sunt multe lucruri pe care Calla le ține secret față de toată lumea, inclusiv de cercul ei de prieteni apropiați de la facultate.

vineri, 14 august 2015

Splendid de Julia Quinn




La Editura Miron a apărut o nouă carte de Julia Quinn.

"Moștenitoarea americană Emma Dunster a fost mereu independentă și răsfățată, fără să-și dorească să se mărite. Vrea să-și petreacă timpul la Londra cumva mai neconvențional, în loc să-și piardă timpul cu găsirea unui soț. De data aceasta însă, glumele ei periculoase o pun în pericol... Alexander Ridgely, ducele de Ashbourne, este un crai care evită cu grijă iubirea... până când îi sărută buzele senzuale... condamnându-se singur la chinuri delicioase.

joi, 13 august 2015

Şirul de Platani de John Grisham

   Continuarea romanului Şi vreme e ca să ucizi, apare în curând la Editura Rao.


"... Şi vreme e ca să ucizi este unul dintre cele mai de succes romane contemporane. În "Şirul de Platani", John Grisham se întoarce în celebrul tribunal din Clanton, pentru a urmări iţele încurcate ale unui nou proces controversat în care este implicat Jake Brigance - un proces ce va aduce la suprafaţă vechi tensiuni rasiale, silindu-i pe locuitorii comitatului Ford să îşi confrunte istoria tulbure. Seth Hubbard este un om înstărit, răpus încet-încet de cancer pulmonar. Nu are încredere în nimeni. Înainte să se spânzure de un platan, Hubbard lasă un testament nou, scris de mână. Acest document îi va atrage pe copiii săi, pe menajera de culoare şi pe Jake în vâltoarea unui conflict la fel de dramatic ca procesul care a făcut din Brigance unul dintre cei mai celebri cetăţeni ai comitatului cu doar trei ani în urmă.

Ultimele patru lucruri de Paul Hoffman

 Cartea a doua din seria Mâna stângă a lui Dumnezeu, în curând la Editura Rao.

"Moarte, Judecată, Rai şi Iad  Acestea sunt ultimele patru lucruri care acum au devenit cinci Faceţi cunoştinţă cu Thomas Cale. Cale este un amestec straniu de inocenţă rănită şi brutalitate pragmatică; este un personaj ciudat şi plin de conflicte interioare, iar povestea este scrisă într-o manieră captivant de întunecată şi greu de descifrat. Oare ce va alege până la urmă Cale, salvarea sau condamnarea veşnică?"

Gemenii de Scott Turow

 Nr. 1 pe lista de Bestselleruri in New York Times în curând la Editura Rao.

"Senatorul Paul Giannis este un candidat la funcţia de primar al Districtului Kindle. Fratele lui geamăn, Cass, este eliberat recent din închisoare, după ce în urmă cu 25 de ani pledase vinovat de uciderea prietenei lui, Aphrodita Kronon. Când Evon Miller, un fost agent CIA, şi fostul detectiv omucideri Tim Brodie reîncep o nouă investigaţie în cazul morţii Aphroditei, iese la iveală un păienjeniş complicat şi dramatic, incluzând crime, sex şi trădări, pe care numai Scott Turow îl putea descâlci în final şi adevărul tăios este dezvăluit: oamenii cred doar ceea ce vor să creadă."

Dansând la miezul nopţii de Julia Quinn

 În curând la Editura Miron o noua carte de Julia Quinn.
"Lady Arabella este și frumoasă și deșteaptă. Dar s-a săturat de bărbații care își doresc ca femeile să aibă o singură calitate. Așa că atunci când Arabella află de la un pretendent că ar fi dispus să o ia de soție doar pentru averea ei și pentru felul în care arată, se decide să se retragă de pe “piață”. În timpul șederii prelungite la țară îl cunoaște pe lordul John Blackwood, un erou de război rănit, care o intrigă ca nimeni altul.
Lordul John a supraviețuit ororilor războiului... dar nimic nu îl poate chinui mai tare ca Lady Arabella. Ea îl înfurie... dar îl face să-și dorească să trăiască din nou. Deși știe că ea merită un alt bărbat, mai bun, nu-și poate înfrâna dorințele.